Lucian Tapalagă a fost ales președinte al organizației locale a tinerilor liberali din Dorohoi.
Vineri, 25 martie, au avut loc alegeri în cadrul organizației TNL Dorohoi. Cu această ocazie, reprezentanții organizației locale au ales președintele Organizației municipale TNL Dorohoi. La aceasta ședință au participat Deputatul Florin Țurcanu, președinte Organizația Județeană PNL Botoșani, Constantin Bursuc, președinte Organizația Municipala PNL Dorohoi și Alin Clim Sorin, viceprimarul Municipiului Dorohoi.
Membrii participanți la această ședință de alegeri a TNL Dorohoi l-au ales în calitate de președinte al organizației Dorohoi pe Lucian Tapalagă. Noul președinte al TNL Dorohoi are 25 de ani, este necăsătorit și student în an terminal la Facultatea de drept.
“Mă bucur de încrederea acordată de către colegii mei, prin alegerea mea în funcția de președinte al TNL Dorohoi. Sper ca prin alegerea mea în această funcție să aduc un suflu nou în organizația Dorohoi și îmi propun ca în urmatoarea perioada să fac ca TNL Dorohoi să devină cea mai puternică organizație de tineret din municipiu”, a declarat pentru Dorohoi News, noul președinte al TNL Dorohoi, Lucian Tapalagă. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro